Translate

sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Supă cremă de linte

   Supa crema de linte este o supa ușor de făcut, gustoasă și sănătoasă. 
 

  Ingrediente :
- 250 g linte roșie , dar merge și alt tip de linte ;
- 2 morcovi ;
- 1 pastarnac ; 
- 1 felie țelină ; 
- 1 ceapa galbena medie ;
- 1 catel usturoi ;
- 2 lingurițe chimen ; 
- 100 g smântână pentru gătit ( optional ) ;
- 2 linguri ulei ; 
- 1 lingura boia dulce ;
- 2 l apa ;
- sare, piper după gust .

 Preparare 
 
   Se călește chimenul max. 1 minut ( daca folosiți oala Tefal alegeți programul "brown" ) .
    Se pot cali un pic si restul legumelor, pe care nu trebuie sa le tăiați/ tocați pentru că oricum vom folosi un blender la sfârșit. 
   Se pun toate legumele in oala peste chimen, se adaugă lintea spălată, condimente și apa.
    Se lasă la fiert ,cam 40 minute, pe foc mediu vrem sa obținem o linte bine fiarta. 
    Lintea ca și fasolea face spuma când fierbe, de aceea eu prefer oala electrica. Daca folosiți oala electrica , atunci 20 minute pe program de supă este suficient. 
     La sfârșit se folosește un blender pentru a mixa tot, daca doriți puteți adăuga smântână lichida, iese mai "fina" la gust, dar este foarte gustoasa și fără smantana. 
       Tot o opțiune este sa adăugați cașcaval ras. 
       Poate fi servita asezonata cu ulei de măsline, semințe de dovleac, o felie de lămâie, crutoane. 
       Sa aveți spor in toate !