Dacă ai poftă de ceva rapid, gustos și ușor de pregătit, aceste aripioare sunt fix ce trebuie. Se fac simplu, cu ingrediente la îndemână, iar rezultatul este delicios.
Ingrediente:
1 caserolă de aripioare de pui
Sare
Piper
Boia dulce sau picantă (după gust)
Ketchup
1 linguriță de miere
Mod de preparare:
Aripioarele se spală bine și se șterg cu un prosop de bucătărie. Se condimentează cu sare, piper și boia, apoi se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt sau direct în coșul de la airfryer.
Se gătesc la cuptor (25-30 minute) sau airfryer până când devin frumos rumenite ( în funcție de programul prestabilit al aparatului ) , întorcându-le la jumătatea timpului .
Între timp, se pregătește un sos simplu din ketchup și o linguriță de miere. Când aripioarele sunt aproape gata, se ung bine cu acest sos și se mai lasă la cuptor sau airfryer încă 5 minute, până când se caramelizează și capătă o culoare apetisantă.
Servire:
Se servesc calde, alături de un sos de usturoi, cartofi wedges sau o salată fresh. Sunt perfecte atât pentru o masă rapidă, cât și pentru o seară relaxată cu prietenii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu